ATENTIE !

Toate postarile de pe acest blog sunt cumva interconectate. Inainte de a eticheta sau critica vreo afirmatie aparent radicala, cititi si prin arhiva, pentru a obtine o viziune de ansamblu a mesajului general.

joi, 29 septembrie 2011

Trezirea spirituala. Perspectiva istorico-sociala


Pentru ca atat in Romania cat si in majoritatea tarilor ce apartin culturii vestice se vehiculeaza foarte intens idei despre faptul ca asistam la vremuri fara precedent din punct de vedere spiritual, am decis sa abordez acest subiect , analizand atat elementele ce formeaza acest curent, cat si importanta lui dintr-o perspectiva mai larga, aceea a evenimentelor istorice.

Ca sa fiu mai exacta, datorita faptului ca tot mai multi oameni cauta sa priveasca viata si din alt punct decat cel material, ca mass-media e tot mai asaltata de subiecte esoterice, si nu in ultimul rand  pentru ca in unele locuri din lume apar conflicte armate, revolte etc, iata ca sunt voci care interpreteaza aceste lucruri drept semnale cum ca omenirea se indreapta spre o noua etapa din punct de vedere spiritual, etapa care va incepe printr-o "trezire" a constiintelor individuale, o iluminare in masa, cum am auzit la unii.

Inca din start, ideea ca oamenii s-ar putea destepta cu totii concomitent mi se pare pur utopica, si voi pomeni aici numai de argumentele sociologice ( o abordare pur spirituala a ideii de trezire in masa va urma intr-un alt articol , probabil pe plerion.blogspot.com). De ce? Pai e suficient sa aruncam o privire in istorie , si ma refer aici la orice perioada istorica, din orice regiune a lumii, in care a existat ceea ce numim civilizatie, ca sa vedem ca intotdeauna, in orice colectiv uman numeros, a existat o patura restransa de intelepti ( preoti, eruditi etc ) , una de lideri politici si... restul maselor: agricultori, mestesugari si alte categorii, priceputi fiecare in domeniul sau, dar ignoranti in ce priveste aprofundarea spirituala sau oricum, lipsiti de o viziune de ansamblu la care se ajunge prin experimentare diversa si auto-educare . Si asta pentru ca pur si simplu asa functioneaza societatea, fiecare are rolul lui in ea , exact ca intr-un sistem viu unde fiecare tesut compus din celule are functia lui oricat de banala ar parea si fara care nu ar putea exista Organismul.

E diferit omul de rand de azi de omul de rand din , de exemplu, antichitate? Parerea mea e ca nu. Da, omul obisnuit de azi a auzit ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui, stie ce e ala  electron , gaura neagra si multe altele, dar raportat la specialistii vremurilor actuale, e la fel de ignorant precum era un taran din Grecia Antica fatza de un preot din templul lui Apollo. Faptul ca omul de rand de azi are frigider in casa nu inseamna ca stie sa si construiasca unul si tot asa, faptul ca televiziunile si internetul vuiesc de subiecte spirituale nu-l fac pe cel ce preia subiecte mai "inaltat" sufleteste. Pe scurt, vorbitul despre lucruri inalte nu te face automat luminat, mai degraba e vorba de simpla si naturala tendinta a speciei de a imita, dupa cum sugereaza si cuvintele unui vizir egiptean, Ptah-Hotep, din sec 25 B.C. :  "Discursurile intelepte sunt mai rare decat pietrele de smarald, si totusi sunt populare printre servitoarele care macina granele"


Asa cum pe taranul  din Egipt , cunoasterea detaliata a naturii nu-l impiedica sa creada in spirite ale locurilor, tot asa si pe omul modern, familiarizarea cu stiinta nu-l impiedica sa creada in ingeri sau spirite incarnate de pe alte planete. ATENTIE: nu incerc aici sa iau in ras nici o credinta, incerc doar sa demonstrez ca progresul tehnologic si accesul la mai multa informatie nu are nici o legatura cu credintele si nivelul spiritual al oamenilor.

Exista pe History Channel o serie de documentare extrem de interesanta, numita "Ancient Discoveries"; ei bine, in episodul Machines Of The Gods, am aflat cum preotii antici se foloseau de cunostinte destul de avansate de fizica si chimie pentru a crea "miracole" in temple, cu scopul de a impresiona credinciosii: statui care leviteaza, care plang , altare a caror flacara se aprindea dupa ce credinciosul lasa ofranda , usi care se deschideau singure de parca stiau cand cineva astepta la intrare.... Impresionant, nu? Si totusi nu, nu cred ca respectivii preoti nu erau nimic altceva decat sarlatani; mai degraba cred ca erau foarte intelepti, suficient incat sa stie ca masele nu ar putea digera adevarul  sau ar folosi in scopuri meschine cunoasterea daca li s-ar da acces la ea, asa ca au decis sa transmita cunostintele sacre unui numar restrans, oferind multimii ceea ce dorea.

Revenind la subiect: omul normal din vremurile noastre nu a evoluat cu nimic fatza de cel din trecut, raporturile dintre clase  fiind acelasi; e vorba doar ca odata cu inmultirea excesiva a specimenelor umane, automat a crescut si fluxul de informatie din societate. Faptul ca exista mai mare preocupare catre spiritualitate? Stati asa, mai mare in raport cu ce perioada? Ca daca ne gandim numai la obsesia omului medieval fata de Divin, la frica acestuia de sfarsitul lumii, ne dam seama ca ce se intampla acum e complet banal. Da, in contextul in care Romania abia a iesit din comunism unde tot ce nu era axat pe material si social era considerat superstitie, sau daca ne gandim ca intreaga civilizatie occidentala trece acum prin pragmaticul capitalism ... atunci interesul sporit catre planul spiritual poate parea un semn ca ceva se schimba.

Dar evident ca se schimba! Intotdeauna au fost schimbari, intotdeauna vor aparea curente  materialiste, urmate de unele spiritualiste si mereu se vor rasturna unele pe altele, vor ajunge fiecare la un apogeu si vor fi inlocuite cand oamenii vor simti ca devin exagerate. Astfel, decadenta din Imperiul roman a dus la aparitia crestinismului ca religie oficiala; superstitia si nebunia Evului Mediu a dus la ideile renascentiste de respingere a credintei in favoarea stiintei; materialismul epocii industriale a dus catre revolutii umaniste si a creat ideile comunismului...si uite asa, curentul asta spiritualist de azi e pur si simplu o reactie sociala la ateismul capitalist si la criza economica , morala si ecologica a epocii noastre.

Un mic exemplu istoric , ca sa vedeti ca entuziasmul catre o schimbare spirituala majora nu e ceva nou pe planeta asta:  infiltrarea crestinsmului in Imperiul Roman.  Ce m-a mirat pe mine initial a fost cum e posibil ca intr-o societate cu atat de multe credinte , populatia sa ajunga sa doreasca sa aleaga un singur zeu? Dar studiind mai profund, am realizat ca in realitate , mai multi factori au contribuit la aceasta nevoie de schimbare, inclusiv cel economic. Iata care era situatia printre romani in secolele respective: tocmai datorita fluxului de zeitati de la popoarele vecine, romanii devenisera aproape atei pastrand ritualurile mai mult din motive sociale, iar pretutindeni se simtea nevoia unei credinte aparte care sa redea omului speranta in viata de dincolo si in recompensa. De asemenea, economic vorbind, se ajunsese la un punct mort, deoarece imperiul care pana atunci se folosise de productia din  provincii si teritoriile cucerite pentru a satisface nevoile tot mai sofisticate ale cetatenilor incepea sa ramana fara resurse. In plus, micii agricultori si mestesugari se vedeau murind de foame din cauza afacerilor marilor nobili, care produceau ieftin folosindu-si sclavii . Nici politic situatia nu era foarte stabila, deja de cateva secole puterea era smulsa prin forta militara de diversi generali care se proclamau imparati in loc sa se transmita  tronul ca pana atunci pe linie genetica, si dupa cum stiti, in final s-a ajuns la divizarea imperiului , fiecare regiune avand alt lider. In lumina acestor framantari , atractia catre noul val spiritual reprezentat de crestinism a venit foarte natural: o doctrina care sa proclame toti oamenii egali in ochii divinitatii, un zeu care a murit pentru ca oamenii sa fie salvati, ideea ca dupa moarte se va scapa de suferinta.... Adica fix sperantele  de care avea nevoie o populatie aflata in nesiguranta atat spiritual cat si economic. Oricum , despre cat s-au "trezit" pe atunci oamenii in urma crestinarii in masa, puteti vedea foarte clar in Agora

Asa ca revenind la vremurile in care traim , repet : nu, eu nu vad nici o trezire spirituala, ci doar un curent soteriologic dezvoltat ca reactie la sistemul capitalist ( poate ar trebui sa ne dea de gandit de ce in tari precum India, Rusia , China si altele unde nu sunt aceleasi probleme si  nu predomina aceeasi paradigma sociala, n-au prins atat de isteric ideile astea... ), care evident ca va fi si el parasit la fel ca oricare alt sistem de dinaintea lui in momentul in care anumite caracteristici ale sale vor deveni exagerate. Faptul ca schimbarile au loc incontinuu, ca evenimente se succed, aducand ceva nou dar in acelasi timp reluand tipare vechi, iata ce numesc eu evolutie in spirala, si singura "trezire" despre care aleg sa vorbesc la nivel colectiv este cea care tine de obtinerea intelepciunii prin a invata din ce ni se intampla atat pe plan individual cat si ca nivel de  istorie a speciei, ca sa ne putem usura viata in societate. Atata timp cat refuzi sa studiezi, dar te entuziasmezi/ sperii la orice schimbare (care evident la nivel de experienta personala si atat pare fara precedent si extraordinara) , si automat te supui manipularii publice, nu prea ai cum sa atingi un nivel inalt de constiinta, cum le place unora sa formuleze.

 “Knowledge is freedom and ignorance is slavery” - Miles Davis
 

9 comentarii:

  1. Interesanta perspectiva. Si utila, mai ales ca putini stau sa analizeze "la rece", fiindu-le mai comod sa creada in ceva ce le va face viata mai usoara, chiar daca ceva-ul ala ar putea fi fals.

    Ce ai scris aici s-ar putea sa loveasca la sentiment pe cei care se vad speciali doar pentru ca traiesc in perioada asta, crezand ca ei sunt nush ce val de maestrii inaltati ce vor deschide drumurile spre o noua era.
    "Toate-s vechi si noua toate."

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt sigura ca la fel de speciali s-au simtit si liderii miscarii New Age, sau mormonii, sau... orice grupare care a promovat candva idei inovatoare pentru societatea din care s-a desprins.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos explicata toata situatia. Un caz concret as vrea sa-l dau eu: cea mai mare parte a ideilor despre channeling cu spirite inalte, fiinte extraterestre salvatoare, iluminari in masa si altele de genul asta, au pornit din Statele Unite de mai bine de 2 decenii. Ori, cum ele au ajuns abia acum la noi, sau nu de multi ani, e de inteles de ce credem ca suntem atat de originali in treaba asta.

    Dar Statele Unite ? Nu se vede de la o posta ce distrusa e tara aia ? Economic are datorii de trilioane de dolari la Banca Mondiala, si cu imperiul pe care vrea sa-l construiasca, este clar ca s-a intins mai mult decat poate duce. Mult mai mult. Si in asemenea conditii, nu e absolut de asteptat sa apara in mintea oamenilor o forma de salvare exterioara, foarte puternica si sigura, cum e cea a extraterestrilor si fiintelor care vin in ajutorul umanitatii ?...

    Si, in cazul Romaniei, in starea depravata a conducerii si starii tarii, este la fel de evident sa se adopte in masele de oameni o atitudine similara cu cea din SUA. Asta e doar un exemplu pe care il vad.

    RăspundețiȘtergere
  4. Intrebare: oare oamenii moderni vor putea sa inteleaga asta ? Sau raman la fel ca pe vremea romanilor si egiptenilor ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu putem intelege cu adevarat cea ce se manifesta in jur cu"mintea de maimuta",ne raportam astfel la aceasi minte care a scris istoria,o minte senzorial-colectiva dealtfel.
    A existat si exista permanent un flux invizibil de "ceva" care pur si simplu schimba lucururi,citeodata mai amplu si mai dinamic,citeodata estompat,iar acel ceva noi suntem,respectiv fiinta noastra.
    Faptul ca asistam in ultima suta de ani la un dinamism crescut in stiinta si tehnologie,fara precedent in cea ce cunoastem din istoria "fizica",face parte din acelsi curent subtil care marcheaza noi si noi deschideri dincolo de epoci,un curent care vizeaza direct individualitati,si nu mase care percep cu o minte comuna lumea formei.
    Este o dihotomie clara intre dezvoltarea tehnologica si capacitatea de intelegere si perceptie medie,la fel si sinteza spirituala a tuturor epocilor stiute in cea ce numim new age,bazata probabil pe acel:Cunoasteti toate lucrurile si alegeti cea ce este bun.

    RăspundețiȘtergere
  6. Toate curentele sociale,fie ele materialiste sau spirituale,au un singur sens:individualizarea, si paradoxal;unitatea in constiinta.
    Faptul ca deviatiile,conflictul emotional si mental,arata o incercare haotica de rearmonizare la toate nivele,nu scade cu nimic valoarea sensului care asa cum am punctat mai sus,vizeaza oameni si nu turme de pesonaje.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi se pare greu sa cred ca New Age este sinteza spirituala a tuturor epocilor stiute. Mai degraba, este o tentativa de a trata subiectele si practicile spirituale din epocile apuse, intr-un mod insumat si cat mai accesibil tuturor. In acelasi timp, ele (subiectele si practicile) sunt puternic profanizate deoarece se ajunge la impresia ca oricine poate sa le inteleaga si sa le trateze corespunzator. Lucru care pana acum mi s-a dovedit a fi fals din plin; NU oricine le poate trata corespunzator.

    Apoi, "bun" din "Cunoasteti toate lucrurile si alegeti ceea ce este bun." este un termen atat de relativ si de vag cu privire la un subiect atat de non-dualist cum este practica spirituala cu rol eliberator pentru constiinta umana, incat afirmatia aceea mi se pare lipsita de rost.

    Pe langa asta, ma indoiesc ca TOATE curentele sociale au un singur sens, individualizare si unitate in constiinta. O scurta privire destinsa in istoricul curentelor iti arata de ce spun asta. Au existat destule curente sociale care aveau ca scop SEPARAREA dintre oameni, nu unitatea si nici individualizarea. Exemple: nazismul, feudalismul etc.

    Oricum, sunt de acord cu faptul ca mai intai omul ca individ e vizat de schimbari (oricare ar fi ele), nu turmele. Insa omul are tendinta de a se vedea in turma, chiar daca nu mereu face parte din ea.

    Ca si paranteza, ai impresia ca toti care vorbesc pe bloguri despre "Schimbarea spirituala" chiar au inteles ceva individual sau doar urmeaza turma cu acea "minte de maimuta" ? ;)

    RăspundețiȘtergere
  8. O mare parte urmeaza turma,dar sa alegem cea ce este bun:)

    RăspundețiȘtergere