Am ajuns in sfarsit si la etapa eliberarii de toate acele "trebuie" si "asa e bine" cum care am crescut, nu doar eu ci fiecare generatie la rand, astfel incat majoritatea dintre noi nici nu mai folosesc logica sau simturile cand abordeaza situatii, ci reactii programate si bine adancite in ei.
Una din problemele cu care m-am confruntat a fost discreptanta dintre calitatile pe care vedeam ca le am si calitatile pe care le cerea societatea...Ce daca am talent, rabdare si bun simt? Daca n-am tupeu si ambitia de a deveni "cineva", daca nu sunt dispusa sa fac compromisuri ca altii e degeaba...Asta e una din ideile cu care am crescut si mai mult ca sigur , or sa se recunoasca si altii aici.
Sau prejudecati de genul: ca sa ajungi sa ai un rost in viata, trebuie sa inveti, sa iei diplome, sa tintesti spre un post cat mai inalt si bine platit. Sa mori tu! - i-as zice acum persoanei care mi-ar mai repeta asta. Stiu oameni care nu au un loc de munca fix, dar pentru serviciile pe care le ofera (gradinarit, consiliere spirituala etc) castiga mai mult pe luna decat amaratul cu doua diplome de licenta si un doctorat, care e obligat sa se umileasca zilnic la birou si sa mentina o imagine publica ce-i inhiba orice manifestare a sinelui.....
Serios acum , chiar credeti ca scopul nostru aici e doar sa ne petrecem viata muncind si facand compromisuri, pe ideea ca mai incolo sa "ne mearga bine" ? Vi se pare normal sa ne tranformam in niste roboti, care pentru fiecare situatie sa aiba reactia deja pregatita, si sa ne strice echilibrul orice eveniment neprogramat?
Nu vreau sa initiez schimbari sociale cu articolul asta; toate sunt asa cum sunt, cu un motiv, si schimbarea vine pentru fiecare in parte, la momentul potrivit, si numai daca are nevoie de ea. Dar la mine a inceput sa se produca si nimic nu ma va opri sa nu calc in picioare fiecare prejudecata si programare mentala , pe masura ce le voi scoate la iveala...Evident ca imi voi si posta descoperirile :)
