Idolatria - o fundatura din drumul spre iluminare

Noua viziune din ultimele decenii asupra divinitatii si omenirii afirma ca toti suntem un Intreg, materializari in diferite forme ale esentei divine. Si totusi, observ la majoritatea celor care cocheteaza cu aceasta teorie , un comportament destul de paradoxal. Nu, de data asta n-o sa ma mai refer la lipsa de toleranta religioasa, ci la un alt tip de manifestare care indeparteaza omul de la implinirea spirituala : idolatrizarea....
A spus vreodata Buddha ca este mai special ca restul oamenilor, ca el e mai mult decat un simplu om si ar avea origine divina? Si atunci de ce in prezent tarile din Asia sunt impanzite cu statuete ale sale, la care milioane de adepti se inchina si aduc ofrande?
A afirmat Iisus vreodata ca numai el poate face minuni sau cunoaste calea spre mantuire? Si atunci de ce milioane de credinciosi petrec ore intregi in genunchi in fatza imaginilor sale pictate sau, mai rau, isi pedepsesc corpul in zeci de feluri sperand astfel sa primeasca iertarea pacatelelor (deci implicit, in acest mod, nu isi asuma personal indreptarea)?
Indiferent ca apreciezi cuvintele lui Iisus, Buddha, Mohammed, Krishna, Zamolxe sau oricare, e complet aberanta adorarea mesagerului, de multe ori in detrimentul mesajului. Pe cat de constructiv e sa ai un model spiritual al carui exemplu sa-l urmezi, pe atat de nefolositor in calea spre Adevar si iluminare e sa transformi modelul in idol si sa stai sa astepti intervenie divina, in loc sa FACI ceva pentru a-ti atinge scopurile.
Pana la urma, se pare ca si in cazul spiritualitatii, se aplica ceea ce scriam in articolul despre oi si ciobani; unii incearca sa se gaseasca pe sine, si prin asta sa afle raspunsurile la marile intrebari,iar altii se agata doar de cineva mai important pe care sa-l ridice in slavi, declarandu-si astfel singuri inferioritatea si limitarea...



"I give you all love
I give you all hope
or so it seems cause the masses wanna buy a dream "