Azi am vazut filmul Agora.Si desi are un final trist, sincer, m-a umplut de multumire ca in sfarsit s-a realizat un film obiectiv din punct de vedere istoric despre raspandirea crestinismului, unul care NU ii mai prezinta pe crestini ca pe niste biete fapturi inocente si brutalizate de catre necredinciosi.
Intrebarea mea care apare e : unde e greseala? Ca evident crestinismul, asa cum este el raspandit, este o mare eroare.Ori acei oameni au inteles si aplicat gresit mesajul invatatorului pe care-l urmeaza...ori doctrina in sine e contradictorie in multe privinte.
Dar oricum ar fi, un lucru e sigur.Cei care mi-au citit postarile anterioare pe tema rasturnarilor de putere si intolerantei, stiu si concluzia la care am ajuns, si care e de altfel exprimata si intr-un vechi proverb: "cine scoate sabia, de sabie va muri".
Si da, crestinismul a scos sabia. A scos-o impotriva politeistilor la inceputuri,aratand chiar mai multa intoleranta ca acestia; impotriva musulmanilor DESI daca cititi Coranul, veti vedea ca musulmanii nu doar ca afirma ca oricine crede intr-o singura divinitate e pe calea cea buna, indiferent ce nume i se da, dar mai si urmeaza invataturile lui Iisus ; impotriva evreilor , din pura nevoie de razbunare si din ciuda ca acestia refuza adevarul LOR; si mai ales, asupra propriilor frati, cand acestia indrazneau sa devieze de la dogma momentului (sa nu uitam ca normele a fost totusi modificate de nenumarate ori, in functie de interesele politice si economice).
Sa mai indraznesc sa pun o intrebare, desi banuiesc ca o pun degeaba: cum poti impune un "mesaj de iubire" prin violenta? Ca practic asta a facut crestinismul, exceptandu-i pe primii adepti, cu toate popoarele care i-au iesit in cale, de la cetatenii romani incapatanati prezentati in Agora, la natiile "primitive" din Africa si Americi....
Sa nu va mirati deci, daca dupa cum constatasem cu ceva timp in urma si legat de alte curente sociale sau religioase, crestinismul isi va gasi sfarsitul la fel cum a inceput.
ATENTIE !
Toate postarile de pe acest blog sunt cumva interconectate. Inainte de a eticheta sau critica vreo afirmatie aparent radicala, cititi si prin arhiva, pentru a obtine o viziune de ansamblu a mesajului general.
sâmbătă, 27 februarie 2010
marți, 23 februarie 2010
Necesitatea echilibrarii psihice
Dragii mei, bun venit inapoi; dupa cat de interesati v-ati aratat de blogul meu dupa ultimele 3-4 postari eram sigura ca va veti intoarce.De aceea, am pregatit un text pentru voi; pentru unii din voi,mai speciali, sa spunem ca e ..o comunicare prin channeling de la un mare initiat al razei a 8-a , al carui nume nu va fi dezvaluit decat celor alesi :D
Necesitatea echilibrarii psihice
Exista persoane care au impresia ca daca intra pe o cale spirituala si incep anumite practici, automat asta va duce la evolutia lor spirituala..ca daca incep sa citeasca, eu stiu, magie evocationala, alchimie, yoga, chiar si sa practice de acolo, pot ignora latura lor psihica si sa mearga mai departe.
Ei bine, asemenea oameni , pe mana carora intra o mare cunoastere dar care au o gramada de probleme personale, pot sa devieze extrem de rau de la ceea ce incearca sa faca.De-aia se si spune , cunoasterea nu trebuie sa ajunga pe mainile oricui, deoarece se poate face mult rau cu ea.
Am auzit de exemplu de o adolescenta care, fiind initiata in magie, a ajuns sa-si foloseasca puterile pentru a se razbuna pe baietii care o refuzau sau pe cei care ii raneau orgoliul.Va intreb, ce fel de evolutie e asta?
De aceea eu sustin ca oricine vrea sa urmeze o asemenea cale, trebuie sa lucreze si cu psihicul, sa-si cunoasca emotiile si sa invete sa le controleze/modeleze,nu sa le inhibe. Nu ai cum sa te inalti spiritual, daca psihic nu esti ok...
O idee care unora o sa li se para cu siguranta radicala: eu cred ca toti suntem bolnavi sufleteste, intr-o masura mai mare sau mai mica; degeaba o dam inainte cu spiritul, atata timp cat sangeram, dar nu reusim sa ne cautam ranile, ca sa le putem curata si inchide. Si credeti-ma ca degeaba ascunzi gunoiul sub pres, pretinzand ca nu exista; mai devreme sau mai tarziu tot o sa puta ;)

luni, 22 februarie 2010
Spiritualitatea e in trend!
In ultimul an am tot avut ocazia sa navighez pe sute de bloguri de tot felul, de la unele cu continut mai personal, la unele cu informatii de interes general etc. Si totusi am observat un lucru care iese in evidenta, de fapt, o anumita categorie de autori, pe care de aici incolo ii voi numi "spiritualizati". Ei bine, acesti oameni sunt niste bloggeri foarte activi, doar ca din pacate, tot ce posteaza ei sunt DOAR informatii preluate de la altii, cu un fel de etalare de-a dreptul manelistica a credintei lor crestine sau dupa caz, gandirii New Age (uneori amandoua), combinate si cu ceva nationalism prezentat intr-un mod jenant (de obicei ridicari in slava a lui Zamolxe, desi majoritatea habar n-au istorie si copiaza orice dezvaluire deliranta le cade in mana de-a vreunui "initiat").Si culmea (sau nu), nu vorbim aici de adolescenti in cautare de sine, ci de oameni maturi, majoritatea in jur de 30 de ani!
Si ca sa va arat asemanarile intre comportamentul manelistilor si al spiritualizatilor, am sa fac mai jos o mica paralela:
Ambele categorii sunt formate din indivizi care
- sunt lipsiti de o personalitate functionala si echilibrata, asa ca incearca sa-si creeze macar o identitate de grup, identificandu-se cu o anumita categorie care sa le confere totusi satisfactia apartenentei la ceva;
- prea comozi sau nesiguri pe ei sa gandeasca singuri, drept urmare isi aleg niste modele comportamentale al caror exemplu il urmeaza si ale caror afirmatii sunt luate drept ghidaje de necontestat.
Acum serios, ce diferenta e intre un individ care a crescut intr-un mediu defavorizat si drept urmare a adoptat ca model un Guta, un Salam, ale caror postere ii umplu camera si ale caror versuri le recita prietenilor la o bere dupa o zi de munca,care isi imita idolii la gesturi , haine, ii preia valorile si spera intr-o zi sa ii calce pe urme si un spiritualizat lipsit de apreciere in viata reala ( de obicei admirator al vreunui guru modern de pe net sau de la tv),cu blog in culori pastel pe care l-a impopotonat cu icoane sau imagini cu maestri de-a nu stiu cata raza , care e calm si placut cu ceilalti doar pentru ca asta e si atitudinea idolilor sai (ca tot idolatrie e,imi pare rau) si transmite mai departe mecanic invataturile celor mentionati mai sus (ca n-am vazut pe nicaieri vreunul care sa spuna din proprie experienta cum a inteles el acele lucruri)?
Acesti oameni, ma tem ca nu cauta dizolvarea Ego-ului, cum pretind; ci doar crearea unuia nou, "spiritual", care le da o falsa incredere in ei, o identitate sociala noua (nu mai sunt singuraticii aceia pe care ii dispretuiesc vecinii si colegii, ci ei sunt ceva aparte, ce restul nu pot intelege). In loc sa priveasca in ei si sa inceapa sa lucreze la eliberarea de complexe si frustrari, prefera sa-si creeze o noua masca mai placuta si se incalzesc cu admiratia cititorilor, scaldandu-se pentru putin timp in bucuria de a fi apreciati pentru ceva ce pur si simplu au imprumutat....Spun pentru putin timp, deoarece ma indoiesc ca au atat de putina luciditate incat sa nu simta totusi ca NU aceia sunt ei cu adevarat, ci doar o oglinda care reflecta distorsionat din jur.
Se pare ca versurile de la The Kovenant: "Monkey see and monkey do/Evolution was never true" se aplica uneori si in cazul evolutiei spirituale...
P.S. Nimic nu e mai bun pentru trezire ca un dus rece :>

joi, 18 februarie 2010
Cre(s)tinism ortodox online
Am intrat azi pe niste hub-uri crestine, in speranta ca, cine stie, chiar voi gasi ceva documente din care sa inteleg mai bine doctrina autentica sau sa intalnesc oameni deschisi la minte. Ei bine, dupa ce am citit descrierea hub-urilor respective, am inchis rapid, jurandu-mi ca nu voi mai fi a 2-a oara indeajuns de naiva incat sa-mi inchipui ca asemenea oameni ar putea fi deschisi spre o comunicare fara prejudecati.Fiti atenti aici:
HUB CRESTIN ORTODOX
la descriere: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste, apropiati-va!"
(ati remarcat, cred, ca se incepe cu frica si nu cu dragostea)
"Regulile hubului:
- Nu injurati, nu blasfemiati si nu folositi cuvinte obscene.
- Sa nu aveti pe share fisiere XXX, porno, anti-ortodoxe (protestante, sectare, ERETICE), Harry Potter, Codul lui DaVinci.
- Sa nu faceti reclama la alte hub-uri non-ortodoxe
- Nu faceti reclama la adrese de internet anti-ortodoxe
- Sa nu aveti in share yoga, manele patimase, rock satanist, muzica de meditatii sau oricare alt articol avand caracter anti-ortodox
- Nu puneti in share fisiere incomplete, Program Files, Documents and setings, Windows.
- Nu faceti reclama la site-uri nefolositoare
- Nu se accepta discutii pro-ecumenism pe main si nici materiale de acest gen in share!
- Nu puneti in share fisiere ilegale!"
HUB ROMANIA CRESTINA
"Si chemând la Sine mulþimea, împreunã cu ucenicii Sãi, le-a zis: Oricine voieºte sã vinã dupã Mine
sã se lepede de sine, sã-ºi ia crucea ºi sã-Mi urmeze Mie." (Marcu 8:34)
" • Va recomandam revistele Lumea Credintei si Lumea Monahilor
• Intrand pe acest Hub va asumati automat raspunderea asupra materialelor aflate la share !
• Hubul are o politica stricta impotriva reclamelor. Nu se accepta reclame pe main si nici nu dorim sa ni se faca reclama !
• Acesta este un Hub Crestin-Ortodox, Crestinii de orice confesiune sunt acceptati pe acest Hub cu conditia de a respecta regulile Hubului.
• Hubul este o comunitate nu un loc pentru lupte interconfesionale si dezbateri in contradictoriu.
• Cei care lanseaza atacuri impotriva credintei ortodoxe si insista sa contrazica invatatura ortodoxa desi li se argumenteaza explicit din Scriptura vor fi sanctionati corespunzator.
• Dreptul la libera exprimare nu poate fi invocat ca motiv de combatere deschisa si neintemeiata a invataturii ortodoxe asa cum in nici un loc public sau institutie nu poate veni cineva cu un megafon incepand sa strige "pocaiti-va" sau sa faca demonstratii cu sloganuri combative, fara sa fie acuzat de tulburarea linistii publice, hubul fiind proprietate privata nu domeniu public. Hristos a indemnat la pace nu la razbunare, la liniste nu la clevetire si impotrivire permanenta si nici la prozelitism diabolic spunand "vremea s-a apropiat" dupa cum vedem in Scriptura (Luca 21:8) si (2Petru Capitolele 2 si 3).
• NU se accepta atacuri la adresa Dogmei Ortodoxe, Sfintilor, Maicii Domnului, Crucii, Sfintei Scripturi sau a altor aspecte dogmatice."
Concluzii: nu care cumva sa se trezeasca vreun "eretic" care pe langa documentele crestine indoctrinante sa aiba tupeul sa studieze si alte invataturi si sa aduca argumente din ele (sau,la fel de grav, sa detina muzica de meditatie!!!), sa intre la ei pe hub, ca si-au pregatit deja pietrele virtuale de aruncat in el.
Inca un lucru mai am de scris si am terminat, va las pe voi sa dezvoltati concluziile:
"Cei cu mintea deschisa vad adevarul in toate religiile;cei ingusti la minte nu vad decat deosebirile dintre ele" - Lao Tse

vineri, 12 februarie 2010
O mica revelatie :)
In urma cu aproape un an , faceam o observatie, in cadrul articolului Progres? despre faptul ca "istoria se repeta" in ceea ce priveste trecerea de la o civilizatie la alta, de la o forma de religie sau sistem de guvernare spre ceva nou.
Ei bine, in cele din urma am inteles care era cheia: agresivitatea si intoleranta.Ce-au facut de exemplu initiatorii Revolutiei Franceze , care promovau "libertate, egalitate, fraternitate" cand au obtinut puterea? Nu doar ca nu au dat nici un semn de egalitate fata de nobili, pe care i-au executat, ba chiar au inceput raiduri paranoice chiar si printre proprii sustinatori, multi fiind de asemenea acuzati de tradare si ucisi.La fel, regimul comunist, care stiti bine ce inchisori a construit si cum a cenzurat libertatea de exprimare, desi de asemenea, principiile sale de baza erau initial in favoarea maselor.
Ce am inteles eu de aici e ca NU ai cum sa impui un model pozitiv si cu atat mai putin, prin forta ; mai devreme sau mai tarziu, tot va degenera in ceva foarte neplacut, si un alt sistem va veni sa-l inlature,intr-un mod la fel de sangeros, pe primul.
Tot ca o revelatie personala, am ajuns la concluzia ca TOLERANTA este una din cheile catre pace.Atata timp majoritatea e capabila sa traiasca in pace cu minoritatile,fara sa incerce sa le asimileze fortat, acestea nu au de ce sa ajunga sa unelteasca la distrugerea celor din prima categorie.
Sa mai mentionez si de faptul ca fix din cauza mecanismului prezentat mai sus a avut Biserica parte de atatea probleme , de la "ereticii" Evului Mediu, pana la miscarile "sataniste" din prezent?
"An eye for an eye leaves the whole world blind" a afirmat Mahatma Ghandi si uite ca in sfarsit inteleg cum se aplica asta si la scara mai larga, de sistem social sau religios, intins pe mai multe secole.

joi, 4 februarie 2010
Din nou despre isteria Codex Alimentarius( "telefonul fara fir" ? )
Astazi am inceput prima etapa a cercetarilor, intrand pe unul din blogurile care au scris despre conspiratia cu Codex-ul; am ales o fraza la intamplare si am dat search...rezultatul il puteti vedea aici
Cred ca dovada mai buna ca asta, ca toti acesti oameni au copiat practic ACEEASI informatie unul de la altul si au dat-o mai departe, uneori si inflorind-o, nu puteam sa aduc.
Ok, etapa nr 2: ce-i cu acest Gheorghe Mencinicopschi care pe toate aceste zeci de bloguri "merge până acolo încât spune că pentru a putea să-ţi faci seara un ceai de tei va trebui să iei reţetă de la medicul de familie, deoarece din toate produsele naturiste existente acum pe piaţă nu vor mai rămâne decât foarte puţine"?
Din ce am descoperit eu, e doar un alt individ care incearca sa faca bani de pe urma panicii noastre, deoarece 90% din rezultatele de pe google la numele lui, m-au dus ori la blogurile mentionate mai sus, ori la noua lui carte pe care o vinde, despre alimentatia sanatoasa.Buna strategie,ce sa zic, sa bagi frica in oameni aratand cu degetul un pericol, pentru ca apoi sa te indici pe tine ca avand raspunsul salvator(contra-cost, desigur).Si nu, de data asta nu mai dau link,va rog sa cautati si singuri (doar daca nu va e prea lene si preferati sa ma credeti pe cuvant)...
Etapa nr 3, analiza logica, si aici am cateva sub-puncte:
a) Ce dovada are acest om sau oricine mai sustine teoria ca prin adoptarea Codex-ului, se urmareste decimarea populatiei? Face parte vreunul din vreo societate secreta care sa fi pus la cale asa ceva, sau e super spion(deja acum o dam in s.f.) si asemeni lui Dan Diaconescu, a reusit sa obtina aceste informatii "senzationale!!!" cu care sa ne salveze?
b)Sa fim seriosi, daca se urmarea reducerea aleatorie(retineti acest cuvant) a nr. populatiei,de catre o putere ascunsa care detine controlul global, nu se putea face asta mai simplu, dand voie comerciantilor sa foloseasca orice fel de aditivi si chimicale in produsele alimentare, in loc sa se impuna acest Codex Alimentarius,al carui insusi scop e totusi sa stopeze introducerea excesiva a acestor substante, tocmai in favoarea consumatorilor? Sau adaugand , fara sa faca atata valva, una din acele substante nocive intr-un produs de larg consum precum,sa zicem,uleiul, pe cine stie ce motiv?
c)Intr-un context in care drogurile usoare incep sa devina legale si toata planeta e asaltata de trend-ul eco al alimentelor organice, nu vi se pare cam absurd sa ajungem sa luam ceai de tei pe reteta si usturoiul sa fie interzis? Imi pare rau, poate sunt eu grea de cap, dar nu vad cum teiul, care are efect sedativ usor, sa devina accesibil doar prin medic, in timp ce Romania se umple pe zi ce trece de weed shop-uri...Ganditi putin logic, sunt usturoiul sau menta un pericol mai mare ca ierburile din compozitia unui "spice"? Plus ca, la fel, nu reusesc sa-mi imaginez cum or sa faca autoritatile sa interzica aceste plante, din care mare parte cresc spontan prin gradini si chiar orase.Sa ajung s-o vad si pe-asta, cum se apuca primariile sa taie toti teii de pe strazi, ca nu cumva vreun cetatean sa se drogheze cu cateva frunze :))
Totusi, hai sa mai fac un efort si sa pun linkul, pentru cei carora le e lene sa caute in arhiva blogului meu, unde pot gasi declaratia oficiala privind neimplicarea Codex-ului in terapiile naturiste, si chiar site-ul oficial cu legile din el.

Project Pitchfork - Fear
There is nothing to fear
If agression is the result of fear,
then fear is the fear of agression.
So if you are afraid of the agressor,
you are afraid of a person which is afraid of you
a person ruled by it's fears
And why should you be afraid of someone
who is behaving like a small child in the darkness
Break the circle we are living in
and don't be afraid, there's nothing to fear
Iata si niste imagini adaugate la melodie

luni, 1 februarie 2010
Despre oite si ciobani
Azi m-am saturat..M-am saturat asa de tare de prostiile conspirationiste care umplu internetul si mass-media in general, incat imi vine sa rad incontinuu.Dar m-am gandit ca pentru voi, cei care mai aveti totusi luciditate, sa fac totusi un efort si sa vorbesc putin despre oi.
Oile sunt niste mamifere ca toate altele,cu instinct de supravietuire, cu orgoliu si lupte teritoriale,cu simt de apartenenta la turma si altruism fata de cei foarte apropiati....Si totusi , au si cateva trasaturi specifice.Una ar fi ca le e lene sa ia decizii singure si sa se protejeze.De-aia au si fost imblanzite, nu pentru ca omul e o fiinta rea, ci pentru ca lor le-a fost prea lene sa lupte pentru a ramane libere (cum fac de exemplu caprele negre) si au acceptat sa fie sclave, in schimbul asigurarii supravietuirii pe scurta durata.Deci a doua trasatura, comoditatea.De ce sa ai parte de primejdii neasteptate, de momente cand nu gasesti hrana destula, cand in schimbul vietii tale la un moment-dat, poti sa primesti la bot tot ce-ti trebuie?
Ei bine,din aceste doua trasaturi, lenea sa gandeasca si comoditatea fizica, a rezultat a treia: prostia , sau altfel zis, instinctul de turma.Atat de dependente sunt oile astea de ciobanii si cainii lor care sa le indice in fiecare clipa in care directie s-o ia, incat nu mai au nici un gram de autocontrol.Iar in momentul in care una e deranjata din pascut de vreo miscare in tufisuri,nu doar ca o ia razna si fuge ,ci intreaga turma o urmeaza, chit ca in directia in care fuge prima se vede clar o prapastie....
Uite de-aia , oile noastre umane vor ajunge sa moara de subnutritie din cauza ca una din ele a pornit isteria cu Codex Alimentarius(iar celelalte propaga cu copy-paste aceasta isterie, fara ca macar vreuna sa verifice adevarul), de-aia multe alte oi vor ajunge la psihiatrie din cauza uneia care afirma ca o rasa reptiliana a venit sa ne fure aurul(dar ce's reptilienii astia, triburi tatare???)si ca inaintea lor nu existau cataclisme geologice(o vai, deci pana la venirea reptilienilor care sa creeze omul, pe Pamant era totul minunat, nici tu cutremure, nici tu vulcani...deci Pamantul a aparut asa, cu abracadabra, fara transformari geologice)...si exemplele ar fi multe.Dar ma opresc aici ca iar ma pufnetste rasul si mai bine ma duc sa imi vad de treburi.Dintre alea reale!
Morala nr 1: felicitari celor care reusesc sa se ridice la rangul de ciobani ;)
Morala nr 2: daca alegi sa fii oaie, nu te mira daca la un moment-dat vei fi sacrificat.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)